Octavian Ţîcu reclamă discuţii netransparente între liderii alianţei blocului ACUM şi PSRM

Embed:
Deputatul PPDA, Octavian Ţîcu reclamă discuţii netransparente între liderii alianţei blocului ACUM şi PSRM. Într-un discurs ţinut în plenul Parlamentului, Ţîcu a declarat că justiţia din ţara noastră ar putea fi acaparată de unele forţe politice, însă nu a precizat despre cine este vorba.

"Eu mă tem că discuţiile care au loc între liderii noştri şi care de multe ori nu sunt transparente în fracţiuni şi între deputaţi, să nu ducă la faptul că se încearcă preluarea acestui sistem despre care vorbim noi şi la agrarieni şi la Lucinschi, şi la Voronin şi la Filat şi că de fapt nimic nu o să schimbăm", a spus Octavian Ţîcu, deputat PPDA.

În context, Octavian Ţicu şi-a îndemnat colegii din Alianţa Kozak să-şi respecte angajamentele asumate faţă de cetăţeni, în caz contrar, s-ar putea discredita în faţa propriilor alegători.

"Dar haideţi să ne concentrăm pe lucrurile pe care le-am promis şi să intrăm într-o oază de normalitate, oferind cetăţenilor acestei ţări, o guvernare corectă, cinstită, cu instituţiile statului care să fie depolitizate multe dintre ele, mai ales cele din justiţie", a zis Octavian Ţîcu, deputat PPDA.

Niciun deputat din alianţa blocului ACUM-PSRM nu a reacţionat la declaraţiile lui Ţîcu.

Lasă un comentariu