Octavian Țîcu îl contrazice pe Andrei Năstase: ACUM vrea anularea sistemului mixt de vot şi organizarea alegerilor anticipate

Embed:

Blocul "ACUM" vrea anularea sistemului mixt de vot şi organizarea de alegeri anticipate. Este anunţul făcut de proaspătul deputat al PAS-PPDA, Octavian Țîcu. Astfel, boxerul îl contrazice pe Andrei Năstase, unul dintre şefii blocului electoral, care declarase anterior că scrutinul anticipat nu este o prioritate. 

Într-un interviu pentru postul de radio "Europa Liberă", deputatul Octavian Ţîcu a afirmat că anularea sistemului de vot mixt și organizarea unor alegeri anticipate este strategia postelectorală a blocului "ACUM".

Ideile ar fi incluse într-un pachet legislativ propus de binomul PAS şi PPDA, pentru a fi votat la primele ședințe ale noului Parlament. Declaraţia lui Ţîcu o contrazice pe cea a copreşedintelui blocului "ACUM", Andrei Năstase, care a menţionat recent că scrutinul anticipat nu este prima opțiune, mai ales în condițiile actualului sistem electoral.

Şi deputatul binomului PAS-PPDA, Igor Munteanu, s-a răzgândit. El nu mai vrea divizarea blocului "ACUM" în două fracţiuni parlamentare în noul legislativ, aşa cum lăsa să se înţeleagă acum câteva zile.

"Este foarte posibil înființarea a două fracţiuni: societatea civilă, oameni care nu sunt membri de partid, eu nu sunt membru de partid, vor decide să se ataşeze uneia dintre aceste fracţiuni, în funcţie de planuri, priorităţi şi apropierea ideologică", a menţionat Munteanu.

La scurt timp după această declaraţie, Igor Munteanu a afirmat pentru "Europa Liberă", că PAS şi PPDA vor încerca să păstreze unitatea blocului electoral. Mai mult, Munteanu a acuzat presa de manipulare pentru că a difuzat informaţia potrivit căreia blocul electoral se va diviza în noul legislativ. 

Acum o lună, şi colegul său de partid, vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, menţiona că blocul "ACUM" se va diviza în două fracțiuni parlamentare: "Posibil să fie două fracţiuni separate sau poate chiar trei fracţiuni separate pentru că este şi componenta societăţii civile şi din alte partide".

Conform articolului opt al Acordului de constituire al blocului "ACUM" Platforma DA şi PAS, semnat în decembrie anul trecut de către binomul Maia Sandu - Andrei Năstase, activitatea blocului va înceta la trei zile de la data confirmării alegerilor parlamentare de către Curtea Constituţională, dacă nu va fi luată o altă decizie în acest sens.

Magistraţii Curţii au confirmat rezultatele scrutinului parlamentar în data de 9 martie. Liderii PAS şi PPDA, Maia Sandu şi Andrei Năstase, evită să ofere un răspuns clar în această privinţă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu