Octavian Ţîcu: Igor Dodon poate pierde într-un moment totul

Igor Dodon poate pierde totul printr-un singur vot al celor 26-27 plus 30, consideră deputatul blocului ACUM Octavian Ţîcu, care insistă pe ideea că Partidul Democrat trebuie să facă o alianţă cu blocul ACUM pentru a-l înlătura pe Igor Dodon de la putere. 

"Pe moment, PD-ul este câștigătorul situației. Marele perdant este Blocul ACUM și marele fraier este Igor Dodon, cel care a căzut în capcana acestei construcții, pe care PD-ul o poate la un moment dat răsturna", a declarat Ţîcu într-un interviu pentru Europa Liberă

Potrivit deputatului ACUM, actuala situaţie este o capcană pentru PSRM. 

 

 

"Nu-l credeam pe Igor Dodon atât de infantil politic, dacă e să fiu sincer. Deci, asta din dorința de a avea totul, de fapt, a ajuns la cheremul Partidului Democrat", susţine Octavian Ţîcu.

În opinia lui Ţîcu, Partidul Democrat trebuie să acţioneze rapid, pentru că dacă va continua colaborarea cu PSRM, atunci "se poate întâmpla ca instituțiile de justiție să fie capturate total de Igor Dodon – Procuratura, CNA-ul și multe altele –, să înceapă a umbla la unii din PD-iști care au probleme de integritate".

Potrivit lui, într-o lună-două situaţia în societate va deveni favorabilă unei apropieri între ACUM și PD, pentru că oamenii vor înțelege că asta este singura soluție de a-l înlătura pe Igor Dodon și puterea Partidului Socialiștilor.

Iar scenariul e simplu: 

 

"Deci, coaliție temporară ACUM-PD, votarea unor decizii punctuale legate de comisie, investigarea lui Igor Dodon pentru trădarea de patrie, formarea unui nou guvern, alegerea unui nou speaker, crearea unei majorități în CMC, fiindcă dacă calculăm voturile proeuropenilor, plus cele două de la PD o să fie o majoritate proeuropeană, care nu-i permite lui Ceban să facă nimic în CMC", afirmă deputatul ACUM. 

Octavian Ţîcu susţine că, Partidul Democrat are ocazia unică de a deveni "un partid autentic social-democrat pe centru-stânga, tocmai prin această coabitare cu ACUM, care va permite înlăturarea lui Dodon".

"Cine îl va înlătura pe Dodon, acela va controla eșichierul politic în timpul apropiat, pentru că este figura odioasă care pur și simplu radicalizează întreaga societate, este incomod și pentru socialiști și, mai mult decât atât, a avut naivitatea politică să intre într-un târg cu PD-ul când era mult mai simplu să aibă de-a face cu un ACUM răzlețit, separat și incapabil de a guvern", a mai spus Octavian Ţîcu.

 

loading...

Lasă un comentariu