"Occidentul şantajează Rusia în legătură cu Siria"

Embed:

Liderul sirian nu va pleca de bunăvoie de la putere, afirmă ministrul de Externe al Rusiei. Serghei Lavrov a făcut aceste declaraţii înainte de întrevederea cu emisarul internaţional pentru Siria, Kofi Annan. Între timp, Crucea Roşie a calificat violenţele din această ţară drept război civil.

Înainte de întrevederea cu emisarul ONU pentru Siria, Kofi Annan, care se află la Moscova, ministrul de Externe Serghei Lavrov a menţionat că Occidentul şantajează Rusia în legătură cu aprobarea unei rezoluţii privind Siria. Potrivit oficialului rus, există ameninţări precum că mandatul misiunii de observatori în această ţară nu va fi prelungit, dacă Rusia nu va susţine o rezoluţie conform articolului 7 din Carta ONU, ce permite Consiliului de Securitate să utilizeze mijloace militare şi non-militare pentru restabilirea păcii şi securităţii internaţionale.

"Ni se spune că trebuie să-l convingem pe Assad să demisioneze, dar acest lucru nu este realist. Nu este vorba despre preferinţele, simpatiile sau antipatiile noastre. El nu va pleca de la putere. Şi asta pentru că o mare parte a poporului îl susţine şi nu pentru că l-am apăra noi", a declarat Lavrov.

Articolul 7 al Cartei ONU, ce permite Consiliului de Securitate utilizarea forţei militare, a fost invocat şi de ministrul de Externe al Marii Britanii.

"Situaţia în Siria devine tot mai gravă. Am fost martorii unor masacre îngrozitoare zilele acestea. Regatul Unit crede că adoptarea unei rezoluţii conform Articolului 7 de către Consiliului de Securitate al ONU este imperativă", a subliniat William Hague.

Totodată, reprezentanţii Crucii Roşii au calificat situaţia din Siria drept război civil. Astfel, participanţii la conflictul armat ar putea fi puşi, oficial, sub învinuire, în conformitate cu prevederile Convenţiei de la Geneva, fiind mult mai expuşi urmăririlor penale pentru crime de război.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu