Obama vrea reformarea sistemului imigraţiei din Statele Unite

Embed:

Preşedintele american, Barack Obama, a îndemnat reprezentanţii Congresului să adopte acţiuni concrete pentru a reforma sistemul imigraţiei din Statele Unite. Într-un discurs rostit la Las Vegas, Obama a subliniat că va întreprinde paşi concreţi în acest sens, întrucât sistemul este unul învechit.

"A venit timpul pentru o a adopta o reformă comprehensivă privind imigraţia. Trebuie să ne preocupăm de viitorul a 11 milioane de oameni care se află ilegal aici. Aceste persoane trebuie să aibă posibilitatea de a obţine cetăţenia. Pentru că reforma imigraţiei să funcţioneze, este necesar să fie stabilit o cale bine definită", a declarat Barack Obama.

Anterior, Obama a salutat acordul la care au ajuns membrii Senatului asupra unui plan de măsuri pentru integrarea imigranţilor ilegali. În baza planului, agreat în Senat atât de democraţi, cât şi de republicani, 11 milioane de străini care stau ilegal în Statele Unite vor avea posibilitatea să se înscrie în rândul pentru dobândirea cetăţeniei, după ce vor plăti o amendă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu