Obama avertizează: Rusia riscă să rămână izolată

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a avertizat, la summitul G20, că Rusia riscă să fie izolată pe scena internaţională dacă va continua să alimenteze conflictul din Ucraina, scrie gandul.info.

"Dacă va continua să încalce dreptul internaţional, acordurile la care s-a angajat acum câteva săptămâni, izolarea Rusiei pe scena internaţională va continua. Comunitatea internaţională trebuie să aibă o atitudine foarte fermă în privinţa apărării principiilor fundamentale. Iar unul dintre aceste principii este că nu pot fi invadate alte ţări, nu pot fi susţinute acţiuni separatiste", a declarat Obama la summitul G20.

Într-un comunicat comun, Statele Unite, Japonia şi Australia au anunţat că se opun "acţiunilor destabilizatoare" ale Rusiei în Ucraina, pledând pentru rezolvarea pe cale paşnică a diverselor dispute regionale, inclusiv ale celor din Asia-Pacific.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a părăsit duminică dimineaţă, reuniunea G20 de la Brisbane, pe fondul criticilor liderilor occidentali din cauza crizei ucrainene. Kremlinul a respins speculaţiile că Putin şi-a modificat agenda din cauza disensiunilor cu liderii occidentali: "Aceste speculaţii sunt nişte absurdităţi.

Tema sancţiunilor împotriva Rusiei a fost abordată pe larg la toate întrevederile bilaterale, dar nu a făcut nimeni presiuni.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu