Oamenii, ULUIŢI. Un copac a crescut prin mijlocul unei maşini, într-o parcare. Cum a fost posibil (VIDEO)

Un copac crescut prin mijlocul unei maşini, într-o parcare din oraşul Nantes, Franţa, a devenit o adevărată atracţie locală, mii de oameni întrebându-se cum este posibil.

Maşina străpunsă de un copac a fost plasată într-o parcare din cartierul Bellevue, în urmă cu trei zile, iar un clip video a devenit viral pe reţelele sociale.

În timp ce unii au suţinut tot felul de teorii conspiraţioniste, alţii au aflat despre ce este vorba în realitate.

Un grup format din mai mulţi actori locali, denumit The Royal De Luxe, a fost cel care a creat "opera de artă".

Maşina transformată într-o atracţie locală a fost ţinta unei răzbunări, după numai trei zile de când a fost amplasată în cartierul din oraşul Nantes.

În noaptea de marţi spre miercuri, maşina a fost incendiată cu un cocktail Molotov.

Potrivit poliţiei franceze, doi bărbaţi au fost filmaţi de camerele de supraveghere din zonă, puţin după miezul nopţii, scrie francebleu.fr, citează observator.tv.

Cei doi au ajuns cu o maşină în apropierea "operei de artă", iar în timp ce unul era la volan, cu motorul pornit, celălalt a coborât, a spart unul dintre geamurile maşinii străpunse de copac, iar apoi a aruncat în interior o sticlă incendiară.

Maşina a ars aproape în totalitate, astfel că "opera" actorilor a fost distrusă.

loading...

Lasă un comentariu