Oamenii din Sadovoe consumă apă de proastă calitate. Apă-Canal Bălţi nu investeşte în modernizarea apeductului

Embed:

Scandal în satul Sadovoe din municipiul Bălți. Oamenii se plâng că sunt nevoiți să consume apă de proastă calitate. Mai mult, ei fac reparaţii frecvent, deoarece Întreprinderea Apă-Canal Bălţi nu investeşte în modernizarea apeductului.

Conducerea întreprinderii Apă Canal Bălți recunoaște că în ultimii ani nu a investit niciun leu în reparaţii, dar susţine că nu are bani.

"Apă Canal este o întreprindere falimentată, cu datorii de peste 200 de milioane de lei datorii față de creditori și bugetul de stat și nu poate să facă lucrări la acest apeduct. Noi nu avem posibilitatea să facem achiziții pentru că conturile noastre sunt blocate", a declarat directorul întreprinderii "Apă-Canal Bălți", Irina Zubenina. 

Primarul din satul Sadovoe spune că a încercat în zadar să-i convingă pe aleșii locali din Bălți să transfere apeductul în gestiunea primăriei.

"Ei au licență pentru prestarea serviciilor de canalizare eliberată pentru a deservi stația de epurare din Sodovoe, au angajați oameni care primesc salarii, dar în realitate nimic nu se face. Din acestă cauză se țin cu mâini și picioare de acest apeduct chiar dacă spun că este vechi și înregistrează pierderi. Noi îl vrem înapoi și dorim ca să-l reparăm", a declarat primarul satului Sadovoe, Serghei Buzurnîi. 

Consilierii municipali din cadrul formațiunii politice Partidul Nostru, condus de fugarul penal Renato Usatîi, veniți la adunarea satului Sadovoe, s-au luat la harță cu locuitorii. A fost nevoie de intervenţia poliției pentru a calma spiritele.

Apeductul din satul Sadovoe a fost construit la sfârșitul anilor 50. Peste 800 de familii din localitate consumă apa din acest apeduct.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu