Oamenii de afaceri din sudul țării, consultați referitor la facilitățile implementate de Serviciul Vamal

Responsabilii din cadrul Biroului Vamal Cahul au discutat cu mai mulți operatori economici și brokeri vamali care activează în regiunea de sud a țării.

Întrunirea a avut loc cu ocazia organizării ședinței Comitetului Consultativ al Biroului Vamal menționat, care are drept scop promovarea dialogului Vamă-Business și familiarizarea mediului de afaceri cu simplificările implementate în vederea facilitării comerțului internațional.

În cadrul ședinței, participanții au fost informați despre noile modificări operate în cadrul legislativ, menite să asigure o mai mare previzibilitate și transparenţă în procesul de vămuire.

Aceștia au fost interesați să afle mai multe detalii despre Noul Regulament privind modul de declarare a valorii în vamă ce va intra în vigoare la data de 19 noiembrie a.c., care prevede o serie de simplificări, printre care: exonerarea obligativității depunerii Declarației Valorii în Vamă pentru tranzacțiile care nu depășesc suma de 5.000 de euro, diminuarea cheltuielilor legate de staționarea unităților de transport în terminalele vamale, precum și posibilitatea declaranților de a livra mărfurile la destinație, evitând întârzierile legate de perfectarea vamală a acestora.

Tot în cadrul discuțiilor, acestora le-au fost comunicate prevederile noilor reglementări referitor la calcularea şi perceperea taxei pentru efectuarea procedurilor vamale, precum și informații suplimentare despre eliberarea certificatelor de origine preferenţială la export a procedurilor agricole obţinute integral pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu