"Oamenii au acces la puţină informaţie despre cauzele războiului de pe Nistru"

Embed:

După două decenii de la războiul de pe Nistru, oamenii, cunosc prea puţine despre evenimentele de atunci. În timp ce internetul este acaparat de propaganda transnistreană şi rusă dar şi de informaţii eronate despre conflictul armat din 1992, autorităţile molodveneşti manifestă absenteism. Desprea aceasta au discutat invitaţii în emisiunea Publika Report.

"În partea stângă a Nistrului a fost dusă o propagandă vizuală prin imagini video şi foto în scopul diabolizării moldoveanului ca atare, a românului, împotriva României şi s-a proclamat, din anul 1992 încoace, un spirit al românofobiei foarte impregnant", a spus lectorul universitar Viorica Ţâcu.

"În linii mari, este puţin ordonată această politică, ce este conflictul transnistrean. Eu cel puţin am găsit un singur film moldovenesc documentar. Şi sunt foarte multe video-uri transnistrene despre acest conflict. De multe ori, în cadrele internaţionale, când se vorbeşte despre acest conflict, se arată imagini ruseşti sau transnistrene", a menţionat analistul politic Radu Vrabie.

Invitaţii în emisiune susţin că autorităţile de la Chişinău ar trebui să manifeste mai multă fermitate faţă de Tiraspol.

"Rolul autorităţilor ar fi trebuit să fie ca să condiţioneze. Acei donatori şi acei parteneri străini, atunci când dau un ajutor trebuie să ceară ceva în schimb. Dacă privim televiziunile din stânga Nistrului, tot ce se face cu aportul autorităţilor noastre este prezantat ca o reuşită a liderilor de acolo", a adăugat directorul de programe Promo-LEX, Alexandru Postică.

Conflictul transnistrean este o problemă internă şi nu ar trebui să mizăm, prea mult, pe suportul partenerilor externi întru soluţionarea ei, concluzionează participanţii la discuţie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu