Oamenii apreciază eforturile guvernării. Ce așteptări au în continuare de la conducerea țării

Embed:

Drumuri reparate, salarii şi pensii mai mari, posibilitatea de a avea prima casă, ajutor de sărbători şi locuri noi de muncă... sunt doar câteva dintre realizările guvernării în anul 2018 simţite de moldoveni.

Oamenii spun că apreciază eforturile autorităţilor pentru creşterea nivelului de trai şi speră în noul an să urmeze şi alte schimbări spre bine.

Natalia Tofan din comuna Mireşti, raionul Hânceşti spune că drumurile din sat au fost mulţi ani într-o stare dezastruoasă, iar faptul că au fost, în sfârşit, reparate, este o mare realizare.

"Au mai făcut drumurile, nu am ce zice, au făcut că era tare rău. Dar au făcut drumurile, e tot normal. Ne-o dat ajutor de 600 de lei. Sunt mulţumită", a spus Natalia Tofan.

Şi alți oameni consideră că reparaţia drumurilor a dat tonul schimbărilor spre bine în anul 2018.

"Drumuri bune în raionul nostru sunt foarte multe. Tot au făcut foarte multe drumuri şi sunt bucuroasă. Da, am avut parte de aceste schimbări. Multe, astfel de schimbări frumoase."

"Noi de când eram tineri nu am avut aşa şosele, drumuri, dar acum avem şi drumuri bune şi de toate."

Locuitorii din satul Peresecina, raionul Orhei, au apreciat creşterea salariilor şi a pensiilor la capitolul realizări ale guvernării.

"În aprilie mi-a mărit pensia, şi la toată lumea nu numai mie. Ar trebui să atragă mai multă atenţie la oameni pentru ca oamenii să ţină şi ei cu dânşii, să ţină cu guvernarea."

"Plahotniuc după cum am înţeles trage tare pentru pensionari, face bine, cinstit vă zic."

Această femeie din satul Fundul Galbenei, raionul Hîncești, speră că actuala guvernare va reuși, în noul an, să realizeze şi mai multe
lucruri frumoase pentru cetățeni.

”Aș zice că Guvernul a mai mișcat un pic, vreo doi ani de zile. Au mai făcut drumuri, au făcut vreun ajutor.”

Pe de altă parte, femeia se arată supărată pe unii politicieni care fac doar promisiuni.

”Da ce a făcut el? Ce a făcut Năstase ca să spunem că a făcut un drum, de exemplu, cum au făcut aceștia, ori o școală, ori a deschis o grădiniță, ce a făcut Năstase?”

Iar Maria Bunduchi din oraşul Hânceşti, crede că Moldova ar fi fost o ţară prosperă, dacă foştii guvernanţi erau cel puţin la fel de responsabili.

"Mie îmi place să trăiesc în Moldova. Nu am plecat nicăieri, deoarece e ţara mea, pământul meu. Vreau ca toţi să îşi facă munca corect", a spus o locuitoare a oraşului Hînceşti, Maria Bunduchi.

Oamenii mai speră că în noul an statul să rămână alături de cetăţeni.

„A fost un an bun 2018, dar totuşi aşteptăm 2019 să fie şi mai bun. Pozitiv este faptul că au ridicat pensiile, au ridicat salariile acum de la 1 ianuarie.Vrem să continue şi în 2019, neapărat.”

„Pensii mai mari, locuri de muncă cât mai multe pentru ca oamenii să nu plece peste hotare, aşa încât Moldova să înflorească.”

Unii au ţinut să transmită şi mesaje de felicitare guvernanţilor.

”La mai mult și la mai mare. Dă Doamne să muncească pentru țară, pentru oameni. Să dezvolte țara, să aducă învestiții în țară, cu cât mai multe investiții.”

”Să trăiască și ei mulți ani, toți buni, să aibă sănătate și ei și toată lumea. Dumnezeu să ne păzească de primejdii și ei să fie sănătoși ca să poată conduce țara.”

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu