O viitoare mireasă propune croitoreselor 15 mii de lire sterline pentru un "capriciu" bizar

Toate miresele visează rochii diferite îmbrăcate în care vor marca poate cel mai frumos eveniment din viaţă, însă nu şi pentru o femeie din Bristol, care caută croitoreasă ce-i va coase părul mamei sale decedate, chiar pe rochia de nuntă pentru o remunerare de 15 mii de lire sterline.

Femeia a colectat părul mamei sale într-o cutie mare pe parcursul ultimilor 4 ani din viaţă a răposatei, care şi-a dat suflarea în luna august a acestui an. Acum, viitoarea mireasă are nevoie de ajutorul profesionist al unei croitorese, pentru a putea recrea rochia de nuntă a mamei sale, pe care aceasta o purtase în 1953.

"Mama a plecat recent din viaţă şi cred că va fi un omagiu frumos adus ei, dacă o să-i port rochia", a spus femeia. Bătrâna lăsase drept moştenire 15 mii de lire sterline pentru restaurarea rochiei.

Unitatea vestimentară va avea păr aplicat pe mâneci, guler şi capătul de jos, iar rochia de ghipură va fi intersectată la mijloc de un brâu de păr. Femeia spune că are nevoie de "comanda" bizară pentru august viitor şi în timpul căutării a apelat la Sewport Marketplace.

"Nu se întâmplă să avem în fiecare zi cereri de tipul acesteia şi chiar dacă la moment avem mai multi de 500 de croitori angajaţi, nici unul nu s-a arătat interesat de lucrul propus", a declarat fondatorul companiei Boris Hodakel.

Viitoarea mireasă îndurerată de pierderea mamei, a şi schiţat rochia şi rămâne în căutarea unui profesionist care ar ajuta-o să restaureze rochia veche a mamei sale răposate şi să o decoreze cu părul acesteia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu