O viaţă în fotbal. Unul dintre cei mai de succes antrenori moldoveni a împlinit 60 de ani

Embed:

Alexandru Maţiura este unul dintre cei mai de succes antrenori moldoveni. El a câştigat Cupa Moldovei cu Tiligul, titlul şi Cupa cu Constructorul Chişinău, iar în 2004 a devenit vicecampion cu Nistru Otaci şi a fost desemnat antrenorul anului.

Cea mai frumoasă perioadă a carierei sale a fost între anii 2006-2013, când a fost secundul lui Kurban Berdîev la Rubin Kazan. În cei şapte ani, Maţiura a devenit dublu campion al Rusiei, o dată a câştigat Cupa şi de două ori Supercupa Rusiei.

În 2009, Rubin Kazan, cu Maţiura în calitate de antrenor secund, a reuşit una dintre cele mai importante victorii pe arena internaţională. Gruparea rusă a învins pe Camp Nou Barcelona cu 2-1. Ajuns la 60 de ani, Maţiura spune că acea victorie va rămâne cea mai mare din cariera lui: "Meciurile din Liga Campionilor cu Barcelona, Chelsea, Tottenham sau Atletico au fost cele mai importante pentru mine. Să învingi Barcelona pe Camp Nou înseamnă foarte mult."

Maţiura a plecat de la Rubin Kazan în decembrie 2013, după demisia antrenorului principal, Kurban Berdîev. Foştii colegi ai lui Maţiura de la Rubin spun că tehnicianul moldovean era respectat la clubul rus şi toţi aveau încredere în el.

"Maţiura era principalul ajutor pentru Kurban Berdîev.  Putem spune că ei doi conduceau toată echipa. Calităţile lui profesionale erau respectate", consideră fostul antrenor al naţionalei Moldovei, Ivan Danilianţ.

Veteranii fotbalului moldovenesc l-au felicitat pe Maţiura cu ocazia jubileului de 60 de ani şi au jucat un meci amical pe o ploaie torenţială.

"În primul rând îi urez sănătate. Vrem să mai slujească fotbalului moldovenesc, pentru că a făcut foarte mult pentru el. În anii 70-80, spectatorii erau încântaţi de jocul lui. El aduna mii de spectatori în tribune datorită evoluţiei sale. Cred că a lăsat o urmă mare în fotbalul moldovenesc", a declarat preşedintele Federaţiei moldoveneşti, Pavel Ciobanu. 

De când a plecat de la Rubin, Alexandru Maţiura s-a odihnit alături de familie. Tehnicianul planifică să revină la antrenorat la începutul anului 2015. El a declarat că este gata să antreneze în orice ligă din Moldova: "Alexandru Maţiura se odihneşte acum. Petrece timpul cu nepoţelele din Sankt-Petersburg. Am mai fost la pescuit, iar după Anul Nou mă pregătesc să obţin noi succese. Nu e neapărat să antrenez o echipă de top din Moldova, poate să fie şi echipă din Divizia A sau chiar la Băcioi. Voi pleca acolo unde se va dori dezvoltarea fotbalului."

Maţiura a antrenat naţionala Moldovei în preliminariile Campionatului Mondial din 2002. Pe lângă Constructorul, Tiligul şi Nistru, el a mai pregătit în ţara noastră echipele Zaria Bălţi şi Zimbru.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu