O vedetă a fost găsită moartă pe străzile din New York. Aceasta era însărcinată

Producătoare Tv și star de reality show, Lyric McHenry, a fost găsită pe o stradă din Bronx, la ora 5 dimineața, purtând doar lenjerie intimă și bluza de pijama. Ea a fost transportată la spitalul Bronx-Lebanon, unde a fost declarată moartă, scrie libertatea.ro.

Cu câteva ore înainte de deces, Lyric McHenry îşi sărbătorise ziua de naştere, postând mai multe fotografii și un videoclip pe contul ei de Instagram, informează mirror.co.uk.

Lyric McHenry, în vârstă de 26 de ani, era gravidă în 20 de săptămâni. Este neclar dacă vedeta știa de existența sarcinii.

Potrivit New York Daily News, autoritățile au descoperit lângă trupul neînsuflețit al vedetei o pungă cu cocaină, iar poliția suspectează că Lyric ar fi murit după ce a luat o supradoză de droguri. De asemenea, se investighează modul în care tânăra a ajuns pe străzi, luându-se în calcul toate ipotezele.

„Nu erau semne vizibile pe corpul ei. Trupul ei va fi examinat de un medic legist care va determina cauza morții”, a declarat NYPD.

Tânăra de 26 de ani a fost studentă la Universitatea Stanford înainte de a începe să facă videoclipuri politice pe Youtube. În anul 2016, ea a produs și a apărut într-un show numit „EJNYC for EJ Johnson”.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu