O trupă israeliană s-a retras de la Eurovision. Care este motivul

Trupa israeliană Şalva a anunţat că nu va mai participa la preselecţiile pentru Eurovision 2019, pentru că organizatorii nu vor face nicio excepţie pentru concurenţii care trebuie să apară la repetiţiile programate înaintea spectacolului de sâmbătă seară, încălcând astfel Şabatul.

Trupa era printre favoritele publicului, participând activ la demersul pentru includerea persoanelor cu dizabilităţi în societate, conform Associated Press. De altfel, formaţia este alcătuită din opt muzicieni care lucrează cu cei care au o serie de dizabilităţi: sunt afectaţi de sindromul Down, au probleme oftalmologice sau sindromul Williams, scrie Mediafax.
 
Artiştii au ajuns cunoscuţi după ce au interpretat o variantă a piesei Beatles "Here Comes the Sun" într-o emisiune-concurs, iar înregistrarea momentului lor a ajuns virală pe reţelele de socializare online.
 
Ministrul Culturii şi Sportului din Israel, Miri Regev, au rugat, luni, organizatorii Eurovision, European Broadcasting Union, pentru a permite trupei să apară în spectacolul din acest an, adaptând regulile care le impuneau să repete în timpul Şabatului.
 
Sâmbăta, ultima zi a săptămânii la mozaici, este consacrată odihnei şi ceremoniilor cultului.
 
Anul acesta, concursul Eurovision, în cea de-a 64-a ediţie, va avea loc între 14 şi 18 mai, la Tel Aviv, după ce, în 2018, competiţia a fost câştigată de reprezentanta Israelului, Netta, scrie descopera.ro
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu