O ţestoasă dintre cele mai rare specii din lume a murit. Au mai rămas trei în viaţă (VIDEO)

O specie rară de broască ţestoasă a mai făcut un pas spre extincţie, după ce singura femelă cunoscută a murit într-o grădină zoologică din China. În viaţă au mai rămas doar trei membri ai speciei: un mascul în acelaşi complex şi două ţestoase al căror sex nu este cunoscut, în sălbăticie în Vietnam.

Ţestoasa gigant din specia Yangtze, cu carapace moale, avea peste 90 de ani şi a murit sâmbătă, la o zi după ce experţii au încercat să o insemineze artificial cu material seminal de la un mascul cu zece ani mai mare decât ea, potrivit The Guardian. După procedură ţestoasa se afla într-o stare de sănătate bună, însă a doua zi, ea a început să se simtă din ce în ce mai rău, susţin experţii, scrie adevarul.ro

O autopsie va fi făcută, iar o parte din ţesutul ovarian al ţestoasei a fost prelevat pentru cercetări ulterioare.

Angajaţii de la grădina zoologică au încercat, fără succes, ani de-a rândul să înlesnească reproducerea naturală a broaştelor ţestoase.  

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu