O ţară în pericol să DISPARĂ. Un sindrom nemaiîntâlnit face ravagii.

Populația uneia dintre cele mai mari puteri ale lumii, în pericol. Criza demografică e atât de gravă, încât țara "ar putea în cele din urma să dispară".

Specialiștii în domeniu susțin că la oră actuală japonezii suferă de ceea ce ei numesc "sindrom al celibatului": ținerii niponi nu mai sunt deloc interesați să aibă o relație, scrie The Guardian. Iar pentru guvernul țării, lucrurile căpăta deja o amploare națională.

Japonia are deja una dintre cele mai mici rate ale natalității. Populația să număra în prezent 126 de milioane de locuitori, dar se micșorează de la an la an. Așa că, pentru 2060, se estimează că acest număr va fi mai mic cu o treime.

Numărul celor singuri a atins un nivel record. Un alt studiu indică un lucru și mai îngrijorător: o treime dintre cei cu vârstă de până în 30 de ani nu și-au dat niciodată întâlnire. Iar cercetările recente confirmă același trend.

Potrivit Asociației japoneze de planning familial (JFPA), 45% dintre femeile cu vârstă cuprinsă între 16 și 24 de ani "nu sunt interesate sau disprețuiesc contactul sexual". Peste un sfert dintre bărbații intervievați au susținut același lucru, scrie realitatea.net

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu