O tânără de 25 de ani la volanul unui SUV a fost depistată cu permis fals. Declarațiile făcute de șoferiță

O moldoveancă a fost depistată cu permis fals la vamă. Tânăra de 25 de ani care se afla la volanul unui Nissan Qasqai a recunoscut că și-a perfectat documentul prin intermediul unei persoane străine, fiind asigurată de veridicitatea actului.
 
Polițiștii de frontieră au observat că permisul de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile bulgare, nu corespund unui act autentic, iar în acest sens, permisul a fost supus unui control amănunțit cu tehnica specială, iar în rezultat s-a constatat că este falsificat. Acest fapt urmează să fie confirmat și de specialiștii din Direcția Expertiza Documentelor, unde va fi transmis permisul de conducere.
 
Pentru a-și putea continua călătoria, la volanul mașinii a urcat o altă persoană care o însoțea și care deținea un permis valabil.
 
 

Lasă un comentariu