O statuie a lui Alexandru cel Mare a fost instalată la Atena

Atena a instalat vineri prima sa statuie reprezentându-l pe Alexandru cel Mare, un proiect care datează din anii 1990, dar care s-a împotmolit în meandrele politicii şi mai ales ale birocraţiei, scrie agerpres.ro.

Statuia ecvestră înaltă de 3,50 metri a tânărului Alexandru, în bronz, a fost amplasată pe un bulevard din centrul Atenei, orientată înspre o statuie a Lordului Byron.

Potrivit municipalităţii, statuia a fost finalizată în 1972 şi achiziţionată de stat în 1992, într-un moment în care sentimentele naţionaliste au fost exacerbate de revendicarea numelui Macedonia de către fosta republică iugoslavă.

Primarul Atenei, Giorgos Kaminis, a insistat vineri că această decizie nu are "nimic de a face" cu disputa asupra numelui Macedoniei.

"Decizia de a ridica statuia a fost luată în 2015. Este doar un exemplu al întârzierilor birocraţiei elene", a declarat el pentru AFP.

În urmă cu mai puţin de două luni, pe 12 februarie, fosta republică iugoslavă Macedonia şi-a schimbat oficial denumirea în Republica Macedonia de Nord, punând astfel capăt unei dispute de 28 de ani cu Grecia, care a insistat că denumirea Macedonia, ca atare, trebuie să se refere doar la provincia sa istorică.

Luna acesta, Macedonia de Nord a schimbat numele unui aeroport şi al unei autostrăzi, ambele denumite Alexandru cel Mare, precum şi numele celui mai mare stadion al său de fotbal, denumit anterior Filip al Macedoniei, tatăl lui Alexandru.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu