O şcoală din Nigeria s-a prăbuşit. Cel puţin 10 copii au murit şi mai mulţi au fost SALVAŢI de sub ruine (VIDEO)

Embed:

Imagini terifiante vin din orașul nigerian Lagos, unde o școală s-a prăbușit chiar în momentul când în incinta sa se aflau peste 100 de elevi.

(UPDATE 07:00) Salvatorii au reușit să scoată de sub dărâmături aproximativ 40 de copii, majoritatea suferind răni minore.

Cauza prăbușirii încă nu este cunoscută. Totuși, potrivit presei internaționale, clădirea cu trei etaje era într-o stare avansată de degradare. Aceasta urma să fie demolată.

Cel puțin 10 copii au murit, iar alte câteva zeci sunt prinse sub dărâmături. Autoritățile locale au demarat o operațiune de salvare de amploare.

O clădire de trei etaje în incinta căreia se află o şcoală s-a prăbuşit ieri, 13 martie, în Lagos, cel mai mare oraş din Nigeria, au anunţat reprezentanţii Agenţiei pentru Gestionarea Dezastrelor, citaţi de Reuters.

Incidente de acest gen sunt frecvent în Nigeria. Asta din cauza calității proaste a materialelor de construcție folosite.

În interiorul şcolii se aflau aproximativ 100 de copii, au transmis oficialii locali.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu