O persoană a murit într-un presupus atac sinucigaş comis în faţa unei secţii de poliţie în Indonezia

Un presupus atac sinucigaş produs în faţa unei clădiri a poliţiei din oraşul indonezian Medan (nordul insulei Sumatra) s-a soldat cu cel puţin un mort, care foarte probabil este autorul atacului cu bombă, a anunţat miercuri poliţia locală, citată de AFP şi Reuters.

Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 08:45 (01:45 GMT).

''Bănuim că este vorba despre un atac sinucigaş cu bombă şi că persoana decedată este atacatorul'', a indicat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale indoneziene, Dedi Prasetyo.

Cel puţin un poliţist a fost spitalizat după explozie, conform media locale. Alţi trei poliţişti şi doi civili au fost răniţi în atac. Potrivit unei surse din poliţie care a dorit să rămână anonimă, atacul a fost comis de cel puţin doi kamikaze, dar această informaţie nu a fost confirmată oficial.

Secţiile de poliţie sunt o ţintă frecventă a atacurilor extremiste în ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume, scrie agerpres.ro.

Unitatea antiterorism din Indonezia, Densus 88, investighează în prezent circumstanţele atacului pentru a vedea dacă a fost vorba despre un ''lup singuratic'' sau de un atac legat de o grupare radicală precum Jamaah Ansharut Daulah (JAD), care deja a comis în Indonezia o serie de atacuri inspirate din cele organizate de Statul Islamic (SI).

Atacul survine la o lună după ce un islamist l-a înjunghiat pe fostul ministru al securităţii indonezian Wiranto, după ce acesta inaugurase o clădire a Universităţii din Pandeglang, la vest de Jakarta. Wiranto a fost supus unei intervenţii chirurgicale, viaţa sa fiind în prezent în afara pericolului.
loading...

Lasă un comentariu