O parașutistă a murit după ce s-a prăbușit pe un camion în mers

O femeie în vârstă de 28 de ani s-a prăbușit în timpul unui zbor cu parașuta, în statul american California, pe un camion în mers. Tânăra a murit pe loc, scrie digi24.ro.

Femeia avea experiență în parașutism, având 155 de sărituri, însă colegii de echipă spun că vântul era destul de puternic, dar că aceasta a avut parte de sărituri și în condiții mai grele.

Ea a sărit împreună cu alte șase persoane, care au ajuns la sol în siguranță. Incidentul a avut loc vineri, în apropiere de orașul Sacramento.

Potrivit martorilor, tânăra s-a chinuit să stăpânească parașuta, însă fără succes, căzând pe un TIR aflat în mers, apoi pe asfalt. Medicii au constatat decesul la fața locului.

„Felul în care se lupta, se lupta cu vântul, iar corpul cădea foarte, foarte rapid”, a povestit o tânără care se afla în mașină cu tatăl ei.

Proprietarul centrului de parașutism a spus că vântul avea în jur de 25-30 de kilometri la oră, dar că era în „în limitele ei de experiență”.

„Am sărit când era vânt mai puternic de atât. Din motive pe care nu le știu ea a coborât prea jos”, a adăugat el.

Nu era nimic în neregulă cu parașuta a precizat el. Acesta a mai spus că licența „A” se obține după 25 de sărituri, după aceea fiecare dintre parașutiști decide în ce condiții sare.

Autoritățile locale cercetează acum cazul, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu