O nouă utilitate pentru drone. Aparatele de zbor, folosite la studierea stării râurilor

Embed:

O nouă utilitate pentru drone. În Marea Britanie acestea sunt folosite la studierea stării râurilor. Un grup de cercetători utilizează aparatele de zbor fără pilot pentru a observa în ce zone apa este mai murdară, care este nivelul acesteia şi în ce măsură râurile sunt influențate de schimbările climatice şi de factorul uman.

"Investigăm schimbările care au loc în acest râu. Poate fi cercetat habitatul, ce tip de peşti sunt aici, dar şi ce animale locuiesc în zonă", a informat cercetătorul, Leonardo Camelo.

Leonardo Camelo a mai adăugat că datorită dronelor pot fi stabilite cu uşurinţă şi zonele în care există risc sporit de inundaţii. El susţine că, în trecut, pentru cercetări similare era nevoie de mai mult timp.

"Depunem mai puţin efort decât acum zece ani. De exemplu, în trecut, o cercetare similară cu cea pe care am făcut-o azi mi-ar fi luat cam o săptămână. Astăzi totul a durat doar 15 minute", a menţionat cercetătorul, Leonardo Camelo.

Leonardo Camelo crede că pe măsură ce schimbările climatice devin tot mai evidente, dronele vor ajunge un instrument indispensabil pentru monitorizarea râurilor şi a pădurilor din întreaga lume.

Lasă un comentariu