O nouă statuie din ceară a cancelarului Angela Merkel. Politicianul apare puţin îmbâtrânită

Embed:

Cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare din Germania, Muzeul Madame Tussauds din Berlin a dezvelit o nouă statuie din ceară a cancelarului Angela Merkel. Politicianul apare puţin îmbâtrânită faţă de modelul realizat în urmă cu opt ani, când a preluat conducerea ţării.

Figura o înfăţişează cu mâinile aşezate în poziţia care a devenit o semnătură distinctivă a "Doamnei de Fier a Germaniei".

"Are mâinile aşezate în poziţia diamant, care simbolizează puterea. Am luat acest lucru în calcul. De asemenea, are o coafură frumoasă şi, în opinia mea, o carismă mult mai pronunţată", a declarat reprezentantul Muzeului Madame Tussauds, Nina-Kristin Zerbe.

Totodată, reprezentanţii muzeului au negat faptul că prezentarea statuii ar avea vreo legătură cu scrutinul de duminică, în care este înscrisă şi Merkel. Ei spun doar că au ţinut cont de cerinţele vizitatorilor. Artiştii din Londra au muncit timp de opt luni la crearea statuii.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu