O nouă rundă de negocieri a Acordului între Republica Moldova și Israel în domeniul securității sociale

În perioada 6-8  februarie curent, a avut loc cea de-a III-a rundă de negocieri a proiectului de Acord între Republica Moldova și Statul Israel, în domeniul securității sociale și a Aranjamentului Administrativ privind aplicarea acestuia, la Ierusalim.

Scopul încheierii acordului de securitate socială constă în sporirea garanțiilor sociale a cetățenilor Republicii Moldova care desfășoară sau au desfășurat o activitate de muncă în afara hotarelor statului.

Echipa de negociatori din partea Republicii Moldova, formată din reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și Casei Naționale de Asigurări Sociale, a fost condusă de secretarul de stat al MSMPS în domeniul asigurărilor sociale și medicale, Nelea Rusu. În cadrul negocierilor au participat dna Gabriela Moraru, ambasadorul Republicii Moldova în Statul Israel și dnul Yeliyahu Yerushalmi, ambasadorul Statului Israel în Republica Moldova.

De asemenea,  la negocieri a participat și Sofa Landver, ministrul Imigrației și Absorbției Statului Israel, co-președinta Comisiei mixte interguvernamentale de colaborare comercial-economică, precum și Yakov Livne, șeful Departamentului Eurazia al MAE al Statului Israel, ceea ce  denotă importanța continuării negocierilor pe marginea proiectului de Acord menționat.

La finalul discuțiilor, părțile au convenit asupra reluării discuțiilor în următoarea perioadă, privind aspectele tehnice ale Acordului.

Amintim că, în temeiul angajamentelor asumate prin ratificarea art. 12 al Cartei Sociale Europene revizuite, Republica Moldova a încheiat acorduri bilaterale în domeniul securității sociale cu 13 state: Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Turcia și Germania.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu