O nouă parodie cu Donald Trump! Acesta şi-a făcut intrarea pe scena britanică, în calitate de erou al unei comedii muzicale

După ce vizita sa la Londra a fost anunţată, iar apoi amânată pe fondul tensiunilor diplomatice, în cele din urmă Donald Trump şi-a făcut intrarea în capitala britanică pe scenă, în calitate de erou al unei comedii muzicale satirice, relatează agerpres.ro.

Este un Donald Trump mai slab şi mai tânăr, dar având podoaba sa capilară blondă inconfundabilă, cel care apare în "Trump: The Musical", satiră jucată la Waterloo East Theatre, o sală de circa o sută de locuri aflată în centrul Londrei.

Figura îmbufnată şi obsesia pentru "Fake news" amintesc de preşedintele american, dar restul este fructul imaginaţiei unei trupe tinere din Sheffield, Blowfish Theatre.

Într-o Mare Britanie post-Brexit, Nigel Farage, fostul lider al partidului eurofob UKIP, a devenit rege, după ce a privatizat monarhia şi a aruncat-o pe regină după gratii. Costisitorul sistem sanitar britanic, NHS, a fost închis, dar Marea Britanie duce lipsă de bani şi, pentru a umple visteria Farage, vrea să-i vândă preşedintelui american Scoţia.

Trump, al cărui rol este jucat de David Burchhardt, postează pe Twitter din toaletă: "Să negi, să defăimezi, să distragi, să inflamezi, să conteşti 'fake news'. Cu telefonul meu mobil, joc jocul meu preferat: trag gloanţe, iar media merge să le caute", cântă el.

În acest timp, în Rusia, Vladimir Putin (interpretat de Natasha Lacey) îşi îneacă amarul în vodcă pentru că Trump nu mai este interesat de el. "Oh, Donald, eram atât de apropiaţi, credeam că mă iubeşti cu adevărat", se plânge pe scenă preşedintele rus. "În visele mele, văd mereu gura ta dulce, rotundă şi ridată", adaugă el.

Anul trecut, trupa de teatru l-a luat în vizor pe turbulentul ministru de afaceri externe britanic pro-Brexit Boris Johnson, care are în comun cu Trump părul dezordonat şi declaraţiile controversate.

"Ne-am spus, bine, am făcut o comedie muzicală despre un demagog blond, ar fi corect să facem o a doua", a declarat Laurence Peacock, codirector artistic.

Campania pentru alegerea lui Trump la preşedinţia SUA a fost o sursă de inspiraţie dar Brexitul continuă să fie în centrul acestei noi comedii muzicale.

"Britanicii s-au săturat cu adevărat de Brexit, dar cel puţin putem râde, este un fel de catharsis", a spus la rândul său Kyle Williams, codirector artistic.

După ce anul trecut a jucat rolul lui Boris Jonhson, David Burchhardt a schimbat peruca şi mimica pentru a intra în pielea preşedintelui american.

Pentru a realiza acest lucru, actorul de 24 de ani a privit "o mulţime de înregistrări video cu el, ... ceea ce este destul de penibil", glumeşte el. "Trump poate fi văzut peste tot, deci toată lumea are o idee despre modul în care poate fi imitat, dar trebuie mers mai departe de atât", a explicat actorul. "Este la fel de complicat ca analiza unor texte de Shakespeare", a adăugat el.

Spectacolul se inspiră din burlesc, un gen de teatru care îşi propune să-şi bată joc de personajele bine plasate în societate, povesteşte Polly Bycroft-Brown, care joacă rolul lui "Rod", un consilier de presă al preşedintelui american.

Umorul grotesc poate fi remarcat şi la personajului liderului nord-coreean Kim Jong Un, a cărui isterie provoacă atât râsete, cât şi scrâşnete din dinţi ale spectatorilor.

"Lumea ia o turnură amuzantă şi noi credem că trebuie să râdem. Cu această comedie muzicală nu încercăm 'să-l contrăm pe Trump', ci să permitem publicului 'să petreacă un moment distractiv' ".

Spectacolul va fi jucat la Londra până la 25 februarie, după care va ajunge în teatrele din alte localităţi din Anglia. 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu