O nouă MANSARDĂ cu probleme, la Botanica. Oamenii nu mai ştiu ce să facă

Embed:

Zeci de locatari ai unui bloc din Capitală așteaptă, de câţiva ani, despăgubiri de la compania care a construit mansarda. Ei spun că, după ce muncitorii au demolat acoperişul, le-au fost inundate apartamentele. De asemenea, au rămas mai multe cabluri electrice neizolate, care pot provoca un scurtcircuit.

Locatarii apartamentelor de la etajul cinci al blocului de pe strada Cuza Vodă spun că reprezentanţii firmei de construcţii au promis că le vor oferi despăgubiri, însă nu s-au ţinut de cuvânt.

"A apărut mucegaiul. Am prelucrat pereţii cu o soluţie chimică specială. Într-un final, am ajuns împreună cu copiii mei la reanimare. Iată, apa curgea pe aici până la etajul patru", a explicat locuitoarea Capitalei Tatiana Dordiţă.

"Când au scos acoperişul în apartament a început să curgă apa. Peste tot am pus găleţi. Aici a putrezit podeaua. Iată, cablurile se întind chiar deasupra capului. Le-am spus, că pot să deschid uşa, şi ele să se rupă", a spus locuitoarea blocului cu pricina, Tatiana Scerbatiuc.

Nemulţumiţi sunt și cei care s-au mutat în urmă cu un an la mansardă.

Compania a mai promis să amenajeze un teren de joacă pentru copii, dar şi să repare trotuarele.

"Toate lucrările, care trebuiau făcute, tot ce ţine de amenajarea blocului vor fi duse până la capăt. A fost o perioadă cu probleme financiare, dar acum parcă le-am depăşit", a declarat reprezentantul firmei de construcţii Maxim Milenti.

În luna mai a anului trecut, un incendiu a distrus 28 de apartamente de la o mansardă din sectorul Botanica al Capitalei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu