O nouă înfrângere pentru Chirtoacă. Primarul suspendat rămâne sub control judiciar

Embed:

Curtea de Apel Chişinău a respins cererea lui Dorin Chirtoacă, care a solicitat să fie eliberat de sub control judiciar. Edilului suspendat al Capitalei a declarat că vrea să revină la serviciu şi să-şi îndeplinească obligaţiile faţă de alegătorii săi. Totodată, el a menţionat că va cere repetat anularea ordinului prin care a fost suspendat din funcţie.

"Este obligatoriu să se revină la situaţia iniţială şi anume să merg la serviciu, să-mi îndeplinesc atribuţiile, să pot să-mi duc mandatul până la capăt. Iar în paralel poate să meargă şi procesul nu am nimic împotrivă", a spus  edilul suspendat al Capitalei, Dorin Chirtoacă.

De cealaltă parte, procurorul afirmă că decizia instanţei de judecată este corectă. TĂIAT.

"Luând în consideraţie că suntem la stadiul incipient de examinare a cauzei, instanţa a aplicat corect măsura preventivă, eliberarea provizorie de a preântâmpina careva influenţe asupra martorilor, inclusiv de a împedica inculpatul de a se eschiva de la instanţa de judecată", a spus procurorul anticorupţie, Dumitru Robu.

Dorin Chirtoacă a fost reţinut de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA în data de 26 mai. Acesta este acuzat de trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată. Chirtoacă susţine că este nevinovat.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu