O nouă înfăţişare pentru o şcoală din Capitală! Proiect inedit din partea Ambasadei SUA la Chişinău

Embed:

Școala auxiliară nr.7 din Capitală a căpătat o nouă înfăţişare. Pe faţada instituţiei a fost realizată o pictură murală.

Ilustraţiile au fost desenate de un pictor american renumit, iar proiectul a fost finanţat de Ambasada Statelor Unite la Chişinău. 

Pe unul dintre pereţii instituției a fost scris cuvântul Chișinău, ilustrat cu elemente tradiționale. Acţiunii pictorului american s-au alăturat mai mulţi tineri voluntari.

"Îmi place să călătoresc în locuri unde nu merge prea multă lume. Eu cred că Moldova este una dintre comorile ascunse ale Europei. Sunt foarte fericit că am fost invitat", a spus pictorul Phillip Martin.

Pentru voluntarii din Moldova, această săptămână a fost plină de experienţă.

„A fost chiar un lucru de echipă, ne-am distrat împreună, am pictat. Arta mereu înfrumusețează omul și desigur că noi, cu toții, trebuie să facem artă și Phillip ne-a ajutat în aceasta", a spus un voluntar.

„Pot să spun cu certitudine că probabil e cel mai util lucru și cel mai satisfăcător lucru care îl voi face această vară. Pot să spun cu mândrie că am contribuit cel mai mult la hartă”, a adăugat un alt voluntar.

Cei mai fericiți au fost elevii şcolii, care au pregătit surprize și mesaje de mulțumire pictorului american și ambasadorului Statelor Unite.

"Cum știți, domnul Martin a făcut multe proiecte similare în multe țări și eu cred că un eveniment atât de frumos e un motiv bun pentru a-l atrage înapoi”, a menţionat ambasadorul SUA, James Pettit. 

Pentru realizarea picturii murale, Ambasada SUA la Chișinău a investit 13 mii de dolari.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu