O nouă descoperire în domeniul soluţiilor de stocare a energiei ar putea scurta timpul de încărcare al vehiculelor electrice la doar 10 minute

Una dintre previziunile celebrului Elon Musk pare că se materializează. Un nou tip de material cu aplicaţii în domeniul super-capacitoarelor ar putea permite folosirea acestora ca înlocuitori pentru acumulatorii Li-ion, scrie go4it.ro.

Mult mai rapizi în privinţa vitezei de încărcare, super-capacitorii sunt versiuni supradimensionate ale capacitorilor întâlniţi de obicei în dotarea echipamentelor electronice de mici dimensiuni. Principalul avantaj al acestora este viteza de încărcare aproape instantanee. Dezavantajul: nu pot stoca decât o fracţiune din energia acomodată de un acumulator Li-ion convenţionale. Însă problema densităţii prea mici de stocare a energiei ar putea fi rezolvată cu un nou tip de material dezvoltat de cercetători ai Bristol University şi Surrey University, permiţând dezvoltarea unui tip de acumulator pentru vehicule electrice care poate fi încărcat în aproximativ 10 minute. Cu timp de aşteptare la "pompă" similar vehiculelor pe benzină şi autonomie mai bună decât a oricărui vehicul electric existent în prezent, costul rămâne singura variabilă care ar mai putea încetini înlocuirea motoarelor cu combustie internă.

Tehnologia dezvoltată iniţial pentru telefoane inteligente promite atingerea unei densităţi de stocare a energiei de 180Whr/kg, comparat cu 100-120Whr/kg în cazul acumulatorilor Li-ion tradiţionali.

Totuşi, mai există o limitare care, deocamdată, ar putea justifica păstrarea unei rezerve de acumulatori Li-Ion. Particularităţile care fac posibilă încărcarea atât de rapidă a super-capacitorilor fac dificilă păstrarea pe termen lung a energiei înmagazinate. Altfel spus, un super-capacitor se va descărca în timp, autonomia vehiculului alimentat de acesta scăzând chiar şi în timp ce se află la locul de parcare, mergând până la epuizarea completă după un număr de zile sau săptămâni. Desigur, tehnologia este încă la începuturi, astfel că şi această limitare ar putea fi depăşită în cele din urmă.  

Din păcate, ar mai putea dura câţiva ani până la debutul comercial al acestor acumulatori , industria acumulatorilor fiind bine cunoscută pentru ritmul prudent de adoptare a tehnologiilor netestate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu