O nouă descoperire afirmă că sunt mult mai vechi decât se credea. De cât timp există de fapt orhideea

Un nou studiu care are la bază o descoperire din regiunea Mării Baltice a polenului prins de o insectă, prinsă la rândul ei în chihlimbar, dezvăluie că orhideele existau acum 45 - 55 de milioane de ani, semnificativ mai mult decât cea mai veche fosilă descoperită anterior, în chihlimbarul din Republica Dominicană, vechi de 20-30 de milioane de ani.

Familia orhideelor cuprinde aproximativ 28.000 de specii - mai mult decât dublul numărului de specii de păsări şi de patru ori mai mult decât numărul de specii mamifere.

Noul studiu susţine, de asemenea, că sunt mai vechi cu 25 de milioane de ani decât se credea anterior.

Rezultatele au fost publicate în Botanical Journal of the Linnean Society.

Autorul acestui studiu, George Poinar, profesor de entomologie la Oregon State University, susţine că "probabil nu ar trebui să spunem asta despre o plantă, dar orhideele sunt inteligente.

Au dezvoltat moduri prin care să atragă insecte şi majoritatea recompenselor promise sunt bazate pe decepţie", scrie descopera.ro.

Orhideele folosesc culoarea, mirosul şi momelile oferite de nectar pentru a atrage insecte care vor poleniza florile odată ce au fost atinse.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu