O nouă criză ar putea fi declanşată între SUA şi Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită din punct de vedere militar să reacţioneze la o criză similară cu cea a Rachetelor din Cuba, din timpul Războiului Rece, dacă Statele Unite sunt atât de nesăbuite încât să provoace una de acest fel, informează agenţia Reuters.

Criza Rachetelor din Cuba, care a avut loc în anul 1962, a fost o confruntare între SUA şi Uniunea Sovietică, provocată de trimiterea de rachete balistice sovietice în Cuba, ca răspuns la amplasarea de rachete balistice americane în Turcia. În acele momente, cele două state s-au aflat în pragul unui război atomic.

În pofida deteriorării relaţiilor între Rusia şi SUA, totuşi nivelul tensiunilor actuale nu este comparabil cu cel din timpul Crizei Rachetelor din Cuba.

Tensiunile "nu sunt un motiv pentru amplifica confruntarea până la nivelul Crizei Rachetelor din Cuba, din anii '60. În orice caz, nu asta ne dorim", le-a spus Putin jurnaliştilor ruşi.

"Dacă cineva vrea asta, în regulă, sunt bineveniţi. Am stabilit astăzi (miercuri, n.red) ce ar însemna asta. Să calculeze (timpul de zbor al rachetelor)", a adăugat preşedintele Rusiei.

Miercuri, cu ocazia discursului său privind Starea Naţiunii, preşedintele Putin a ameninţat că Rusia ar putea ataca Statele Unite şi ţări europene care ar găzdui rachete nucleare americane.

Totodată, preşedintele de la Moscova a mai afirmat că Statele Unite ar trebui să ia în calcul raza de acţiune şi viteza armelor moderne ale Rusiei înainte de a lua decizii care periclitează securitatea Rusiei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu