O NOUĂ CONDUCERE ÎN UE. Cine a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene

Embed:

Liderii statelor membre UE au ajuns la un acord privind împărțirea funcţiilor de conducere în blocul comunitar. Astfel, în urma unor lungi negocieri, fostul premier belgian Charles Michel a fost ales preşedinte al Consiliului Uniunii Europene; la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene a fost nominalizat ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen; Banca Centrală Europeană ar putea fi condusă de Christine Lagarde, iar în calitate de şef al diplomaţiei europene a fost propus Josep Borrell Fontelles. În urma summitului, cei 28 de lideri de stat şi de guvern din UE şi-au exprimat speranţa că au făcut alegeri bune.

"Cred că Ursula von der Leyen este un candidat foarte bun. În primul rând pentru că este un lider cu experiență, care are toate competențele necesare. Acesta este un criteriu important pentru mine. Este ministrul Apărării de câţiva ani şi am putut urmări activitatea ei", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei.

Ursula von der Leyen provine dintr-o familie de politicieni. Tatăl ei, Ernst Albrecht, a fost prim ministru în landul Saxonia Inferioară. Ea este membră a Uniunii Creștin-Democrate, din care face parte şi Angela Merkel. În urmă cu câţiva ani, Ursula a fost acuzată că ar fi plagiat 29 de pagini din teza ei de doctorat ,precum şi de faptul că ar fi introdus date false în CV-ul ei. O comisie universitară a ajuns la concluzia că, într-adevăr, există pasaje plagiate, dar nu atât de multe încât să i se retragă titlul de doctor. Pentru a putea prelua funcţia de președinte al Comisiei Europene, Ursula urmează să obţină aprobarea Parlamentului European. Un alt post cheie din blocul comunitar este cel de preşedinte al Consiliului UE. Succesorul lui Donald Tusk a mulţumit tuturor susţinătorilor săi.

"Pentru mine este o deosebită onoare să fiu ales în calitate de preşedinte al Consiliului Uniunii Europene şi sunt conştient de responsabilitatea pe care o voi avea. Voi face tot ceea ce îmi stă în puteri să fac faţă acestui post", a zis Charles Michel, noul preşedinte al Consiliului European.

Şi în fruntea Băncii Centrale Europene a fost identificată o candidatură de compromis. Astfel, în această funcţie ar putea ajunge Christine Lagarde, care s-a retras provizoriu de la conducerea Fondului Monetar Internaţional.

"Christine Lagarde a îndeplinit cu desăvârşire funcţia de conducere la FMI. Ea îşi ia în serios rolul de lider şi cred că acelaşi lucru îl va face şi la Banca Centrală a Europei", a menționat Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

În 2014, Christine Lagarde a fost anchetată oficial pentru neglijenţă într-un dosar de fraudă fiscală în Franţa. Ea era suspectată că a contribuit la prejudicierea statului francez cu 400 de milioane de euro, în 2008, în perioada în care deţinea funcţia de ministru al Finanţelor. În cele din urmă, ea a fost achitată.

Pentru funcţia de Înalt reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate a fost propus Josep Borrell Fontelles, ministrul de Externe al Spaniei şi fost preşedinte al Parlamentului UE.

Astăzi urmează să fie ales preşedintele Legislativului european.

Lasă un comentariu