O nouă ceartă pe Facebook între Dodon și Sandu. Șeful statului sare în apărarea socialistului Țurcan, numit președinte al CC

Numirea lui Vladimir Țurcan în funcția de președinte al Curții Constituționale a provocat un val de reacții. După ce Maia Sandu s-a arătat profund indignată de această decizie și a cerut ca fiecare judecător CC să anunțe public pentru cine și-a dat votul, Igor Dodon a scris pe Facebook că "cea mai corectă și mai cumpătată poziție a factorilor politici acum constă în abordarea neutră și imparțială a proceselor interne ale CC, fără preferințe sau animozități personale afișate public."

Totodată, Dodon declară că "deciziile și alegerile echipei de judecători ai Curții Constituționale sunt în afara sferei de influență și ingerință a politicului", asta în situația în care trei membri ai CC au făcut parte din echipa partidelor, care se află la guvernare.

Igor Dodon a mai scris că apreciază calitățile profesionale ale noului președinte al CC, Vladimir Țurcan, și mizează pe activitatea cât mai onorabilă a Curții Constituționale.

PUBLIKA.MD amintește că după ce Țurcan a fost numit judecător CC, presa a scris că acesta este omul lui Dodon. 

CITEȘTE ȘI: Schimbă candidaţii cum ar schimba mănuşile. Vladimir Ţurcan, propus de Parlament la funcţia de Judecător al Curţii Constituţionale în locul lui Pulbere

Lasă un comentariu