O neo-zeelandeză a câştigat competiţia de snowboard slopestyle din Elveţia

Embed:

Neo-zeelandezii sunt buni şi la sporturile de iarnă! Christy Prior a câştigat competiţia de snowboard slopestyle din cadrul primei etape a festivalului montan Burton Global Event Series, care s-a desfăşurat în staţiunea elveţiană Laax.

Ea s-a impus în faţa sportivei din SUA, Jaime Anderson, principala favorită a turneului.

Sportiva din Finlanda, Enni Rukajarvi a impresionat şi ea în acest concurs. După prima manşă era pe locul şapte, însă a făcut furori în manşa secundă. Rukajarvi a reuşit sărituri de senzaţie, iar la final a ajuns pe locul trei şi a cucerit medalia de bronz.

Festivalul montan Burton European Open la snowboard slopestyle a ajuns în acest an la cea de-a cincea ediţie. În 2015, în cadrul Burton Global Event Series vor mai avea loc încă patru etape, în SUA, Noua Zeelandă şi Japonia.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu