O moldoveancă, ACHITATĂ DUPĂ 71 DE ANI DE CONDAMNARE. Ce acuzaţii i-a adus Tribunalul garnizoanei Odesa

O femeie din Republica Moldova, condamnată în 1945, pentru spionaj în favoarea României, a fost achitată după 71 de ani de la condamnare, potrivit România Liberă.

Originară din raionul Slobozia, ea a fost arestată pe când avea numai 25 de ani pentru faptul că s-a înrolat ca traducător pentru Jandarmeria română, ajutându-i pe reprezentanţii autorităţilor române să comunice cu militarii sovietici arestaţi în acea perioadă, scrie site-ul specializat www.bizlaw.md, citat de Moldova.org.

Conform anchetei din epocă, tânăra, care cunoştea limba română, ar fi primit câte 100 de mărci pe zi pentru că ajuta Jandarmeria română în comunicarea cu soldaţii sovietici reţinuţi.

Tatiana Kolibabciuc a fost arestată în 1945 de către Tribunalul garnizoanei Odesa. Potrivit anchetatorilor, ea ar fi fost recrutată ulterior ca agent secret pentru a-i identifica pe activiştii sovietici, iar mai târziu ar fi colaborat cu serviciile secrete române. În consecinţă, a fost condamnată la 10 ani de închisoare.

Abia la 25 mai, după 71 de ani, procurorul general-adjunct Igor Serbinov a declarat recurs în anulare, solicitând casarea sentinţei Tribunalului militar al garnizoanei Odesa, încetarea procesului penal şi reabilitarea femeii.

Curtea Supremă de Justiţie de la Chişinău a examinat cauza miercuri şi a admis recursul în anulare, în baza faptului că inculpatei i-au fost încălcate dreptul fundamental la o justiţie echitabilă.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu