O maşină a Întreprinderii de Stat Servicii Pază a fost implicată într-un accident rutier FOTO, VIDEO

Embed:

Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce o maşină a Întreprinderii de Stat Serviciul Pază s-a ciocnit cu un alt automobil. Ambii şoferi susţin că circulau regulamentar. Accidentul s-a produs la intersecţia bulevardului Ştefan cel Mare cu strada Serghei Lazo din Capitală. Poliţia a refuzat să ofere detalii despre acest caz.

Şoferul automobilului Întreprinderii de Stat Serviciul Pază susţine că circula la culoare verde a semaforului, fapt negat de femeia care se afla la volanul celeilalte maşini.

"Mă deplasam pe strada Lazo la vale. Semaforul indica culoarea verde şi eu mergeam corect, sunt sigur 100%. Celălalt şofer m-a lovit", susţine şoferul.

"Nu ştiu eu dacă semaforul indica verde la dânşii, dar la mine sigur arăta verde. Tocmai s-a activat verde şi eu m-am pornit. Ei veneau cu viteză, aproape că zburau. Eu nici nu am reuşit să-i văd şi nici nu aveau girofarul activat", susţine cealaltă şoferiţă.

Reprezentantului Întreprinderii de Stat Serviciul Pază vine în apărarea subalternilor săi.

"E prematur de afirmat ceva în acest sens. Nimeni nu va da aprecieri premature. Dar, din spusele subalternilor ei erau cu girofarul era în funcţiune", a declarat reprezentantul Întreprinderii de Stat Servicii Pază Ion Bostan.

Deocamdată nu se cunoaşte cine se face vinovat de producerea accidentului. Poliţia care s-a prezentat la faţa locului a refuzat să ofere detalii. Cazul este investigat.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu