O macara s-a prăbușit peste mașini în Seattle: Patru morţi şi patru răniţi (VIDEO)

Embed:

Patru persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, după ce o macara de construcţii s-a prăbuşit, în centrul orașului Seattle, peste şase maşini, a anunţat comandantul pompierilor din oraş, scrie digi24.ro.

Cele patru persoane au murit înainte ca pompierii să ajungă la faţa locului, a declarat comandantul pompierilor Harold Scoggins.

Două dintre victime erau operatori ai macaralei, iar celelalte două se aflau în maşini.

Trei persoane - inclusiv o mamă şi copilul ei - au fost transportate la spital, a precizat Scoggins.

O a patra persoană rănită a primit îngrijiri la faţa locului.

Niciunul nu prezintă răni care să le pună viaţa în pericol.

Macaraua s-a prăbuşit în apropierea intersecţiei Mercer Street cu Fairview Avenue, în apropierea drumului interstatal 5, înainte de ora locală 15.30 (duminică, 1.30, ora României), a precizat comandantul pompierilor.

Autorităţile nu cunosc, pentru moment, cauza prăbuşirii macaralei, pe o stradă aglomerată, a declarat el.

„Mă gândesc şi mă rog pentru cei ucişi şi răniţi”, a declarat pe Twitter primarul din Seattle Jenny Durkan.

Macaraua era instalată pe un bloc de birouri aflat în construcţie, într-o zonă dens populată.

„A fost îngrozitor”, a declarat pentru The Seattle Times Esther Nelson, o cercetătoare în biotehnologie, care lucra într-o clădire din apropiere.

„Vântul bătea cu adevărat puternic”, a spus ea, adăugând că macaraua pare că s-a rupt în două.

În contextul în care Amazon şi alte companii în domeniul tehnologiei fac angajări la Seattle, în oraş se află zeci de macarale care construiesc blocuri de birouri şi de locuinţe. Începând din ianuarie, la Seattle se află aproximativ 60 de macarale de construcţii, mai multe decât în orice alt oraş american.

Adjunctul şefului operaţiunilor patrulei rutiere Eric Greening a annţat că toate drumurile din zonă ar putea rămâne închise până duminică seara.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu