O inovaţie poate salva viaţa a milioane de oameni: Apa potabilă va putea fi obţinută chiar şi în zonele aride

Invenţia implică soluţii cu concentraţie mare de săruri. Chiar şi în acest caz, cercetătorii susţin că recuperarea apei este în proporţie de aproape 100%.

Sistemul va furniza apă potabilă în zonele aride şi va reduce temerile cu privire la efectul deşeurilor cu salinitate ridicată, precum cele rezultate în urma fracturării hidraulice, scrie Science Daily, citează descopera.ro.

Cercetarea a implicat crearea unui nanotub de carbon care ajută la procesul de distilare. După cum am menţionat anterior, această nouă metodă este utilă în apele cu salinitate ridicată, miza fiind şi evitarea riscurilor de mediu, precum contaminarea pânzei freatice.

David Jasby, cercetătorul de la UCR's Bourns College of Engineering care a condus acest studiu, precizează că "într-un scenariu ideal, desalinizarea termală ar permite recuperarea întregii ape din saramură, lăsând în urmă o cantitate mică de sare solidă, cristalină. Din păcate, procesele de distilare din prezent limitează recuperarea apei la 6%".

Pentru a îmbunătăţi acest proces, cercetătorii au creat o membrană de nanotub care se încălzeşte singură şi care încălzeşte doar saramura de pe suprafaţa membranei. Aşadar, noul sistem a redus căldura care era necesară şi de asemenea a crescut procentul de apă recuperată la aproape 100%.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu