O icoană de pe muntele Athos, adusă la Ciuflea. Zeci de enoriaşi au venit la biserică

Embed:

Icoana "Maicii Domnului Egumena" de pe muntele Athos a fost adusă ieri la Mănăstirea Ciuflea din Capitală. Obiectul de cult a fost pictat de călugării de pe sfântul munte, special pentru credincioşii din ţara noastră.

Potrivit preoţilor, rugăciunile rostite în faţa icoanei aduc bunăstare şi putere spirituală. 

Maica Domnului Egumena este considerată ocrotitoarea călugărilor de pe Muntele Athos. Potrivit scrierilor ortodoxe, invocarea acesteia contribuie la depăşirea necazurilor şi sporirea credinţei.

"Este ca o legătură între Sfântul Munte şi Biserica Ortodoxă din Moldova. Avem confraţi călugări care se roagă pentru noi, pentru biserica noastră, pentru ţara noastră şi pentru şi pentru tot poporul binecredincios", a declarat stareţul Mănăstirii Sfântul Teodor Tiron, Nicolae Roşca.

Potrivit tradiţiei, la icoana "Maicii Domnului Egumena" se aduc flori albe. Acestea reprezintă curăţenia sufletească şi credinţa:

"Maica Domnului îi ajută pe toţi, se roagă pentru toţi credincioşi. Sperăm că Maica Domnului să ne ajute în continuare în toate nevoile şi suferinţele noastre".

"Ne gândim la liniştea sufletească, să ne acopere sub acoperământul ei. Să fim credincioşi şi creştini ai Bisericii lui Isus Hristos".

"Am venit ca să e închinăm, să cerem sănătate pentru copiii noştri, pentru nepoţi".

"Trecând pe sub icoană m-am rugat pentru sănătate, sănătate şi pace pe lume să fie".

Potrivit scrierilor creştin-ortodoxe, Maica Domnului a salvat de la foame călugării de pe muntele Athos. De atunci, ea este considerată protectoarea mănăstirilor din acest loc sfânt.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu