O groapă cu zeci de oameni uciși de "Moartea Neagră", descoperită după aproape 700 de ani

"Moartea neagră" a fost una dintre cele mai violente pandemii din istoria lumii, ucigând aproximativ o treime din populația globului. Boala s-a răspândit în Europa după anul 1347, iar în Marea Britanie aproape jumătate din populație a murit în timpul pandemiei.

O descoperire recentă arată că unele dintre victime au fugit din orașele aglomerate la spitale din mediul rural pentru a fi tratate, un exemplu în acest sens fiind un mormânt comun în care au fost găsite rămășițele a 48 de persoane, în apropiere de Thornton Abbey, informează digi24.ro

Groapa comună a fost descoperită în Lincolnshire, Anglia, iar 21 dintre corpuri ar fi aparținut unor copii.

În mai puțin de doi ani, "Moartea neagră" a ucis aproape jumătate din populația Angliei, între 1348 și 1349. Mormintele comune descoperite în orașele medievale mari arată cât de copleșite erau autoritățile, însă nu se știa până acum că aceste morminte comune existau și în zona rurală.

Studiul care detaliază descoperirile a fost publicat marți în jurnalul Antiquity.

O analiză a dinților recuperați de la 16 victime a scos la iveală ADN de Yerisinia pestis, agentul patogen responsabil de epidemie. Este aceeași tulpină a bolii care a afectat și Londra.

Se pare că mormântul suferit modificări la un moment dat, iar cercetătorii cred că acolo s-ar putea afla mai multe victime.

loading...

Lasă un comentariu