O groapă comună clandestină în care se aflau rămăşiţele a cel puţin 29 de persoane, descoperită în Mexic

Parchetul din statul mexican Jalisco (vest) a anunţat luni descoperirea unei gropi comune în care se aflau rămăşiţele a cel puţin 29 de persoane, într-o zonă în care au mai fost exhumate în ultimele luni 80 de cadavre îngropate ilegal, informează agerpres.ro.

Groapa comună clandestină se află la Tlajomulco, la periferia Guadalajarei, capitala statului Jalisco şi al doilea cel mai mare oraş din Mexic.

Parchetul precizează, într-un comunicat, că operaţiunile de exhumare continuă.

În alte două gropi comune identificate la Tlajomulco, au mai fost găsite 31 de cadavre în noiembrie şi 50 în decembrie.

Potrivit autorităţilor, violenţele în regiune s-au intensificat din martie 2017 după o scindare în puternicul cartel Noua Generaţie din Jalisco, care rivalizează şi cu grupări infracţionale din oraşul vecin Guanajuato pentru controlul traficului de carburant.

Conform statisticii oficiale, peste 3.000 de gropi clandestine, cu peste 5.000 de cadavre, au fost descoperite în Mexic începând din 2016, când guvernul a lansat o ofensivă militară controversată împotriva traficului de droguri, despre care se crede că a contribuit la fragmentarea facţiunilor criminale şi la creşterea gradului lor de violenţă.
loading...

Lasă un comentariu