O funcţionară de la Primăria Chişinău a făcut o declaraţie neaşteptată pentru Chirtoacă: Trebuie să recunosc că sunteţi curajoasă

Embed:

Primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, se declară îngrjiorat de faptul că Ziua Europei, care ar trebui marcată la 9 mai, este amânată pentru alte zile, iar Ziua Victoriei este sărbătorită cu mare fast şi ocupă Piaţa Marii Adunări Naţionale. Edilul a declarat astăzi, la şedinţa Primăriei, că, începând de anul viitor, Primăria ar trebui să examineze posibilitatea ca aceste sărbători să fie marcate în aceeaşi zi, dar în locaţii diferite.

Propunerea primarului a venit după ce şefa Direcţiei Relaţii Externe, Gabriela Ciumac, a făcut o declaraţie cu privire la cele două sărbători.

"Cu referire la banner-ul din Piaţa Marii Adunări Naţionale, Мы помним! Мы Гордимся! (n.r  Ţinem minte, ne mândrim"). Dacă Delegaţia Uniunii Europene, timp de 5 ani, nu îşi permite să intre cumva agresiv în PMAN, atunci minoritatea care constituie 9% în ţara noastră, în fiecare an sărbătoreşte şi crează o situaţie de conflict, folosind această simbolică sovietică", a declarat Gabriela Ciumac.

Funcţionara a dat exemplul unor oraşe, dar şi ţări, unde 9 mai este declarată zi de doliu, iar simbolistica URSS a fost interzisă.

"În Lvov este zi de doliu, au intersiz simbolurile unui stat inexistent, ar trebuie să ne aliem. Letonia, Estonia, Lituania, au făcut acest lucru prin lege. Vin cu rugămintea să convocaţi o şedinţă de urgenţă a Consiliului Municipal Chişinău şi să fie luată o decizie. Consider că panglica Sf.Gheorghe, dar şi secera şi ciocanul creează situaţii de conflict. Ne este suficient că trupele ruseşti staţionează în stânga Nistrului", a declarat Gabriela Ciumac.

La rândul său, Dorin Chirtoacă a apreciat curajul de care a dat dovadă şefa Direcţiei Relaţii Externe.

"Trebuie să recunosc că sunteţi curajoasă, este o propunere la care nu m-am aşteptat, merită toată consideraţia şi respectul", a declarat primarul.

Edilul a subliniat că acest sbiect este o problemă delicată, iar începând cu anul viitor cele două sărbători vor fi marcate în paralel.

"Problema trebuie gestionată, sunt de acord ca lucrurile nu merg aşa cum trebuie. Este o chestiune delicată. Ceea ce mă deranjează este următorul lucru: Ziua 9 mai sau Ziua Victoriei este firească, dar Ziua Europei este fugărită, ba mai devremne, ba mai târziu şi nu este în regulă. Din politeţe sau din diplomaţie, UE nu vrea să creeze situaţii de conflict. Terfelirea Zilei Europei pentru a umbri, pentru a discredita, ne îngrijorezeă. Pentru anul viitor, trebuie să fie văzută posibilitatea pentru ca să fie organizate în paralel. Ziua Victoriei va fi marcată la Memorial, Ziua Europei în PMAN, iar autorizaţii în PMAN pentru Ziua Victoriei să nu mai fie eliberate", a declarat Dorin Chirtoacă.

Publika.md precizează că în fiecare an, la Chişinău, dar şi în alte localităţi din ţară, au loc manifestaţii ]n ziua 9 mai, de sărbătorire a Zilei Victoriei asupra fascismului.

În acelaşi timp, Republica Moldova sărbătoreşte Ziua Europei, care este marcată de ţările-membre ale UE pe 9 mai. Anul trecut, Ziua Europei a făst sărbătorită la Chişinău, pe 13 mai, iar la Bălţi pe 26 mai. În acest an, Ziua Europei va fi marcată la Chişinău, pe 18 mai.

 

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu