O femeie, internată în reanimare, după ce a fost lovită de tren

O femeie este în stare gravă, internată în reanimare, după ce în această dimineață, 12 august, a fost lovită de tren, scrie libertatea.ro.

Accidentul s-a produs în jurul orei 8, în localitatea Bicaz Chei (județul Neamț). Femeia a traversat calea ferată din comună, iar unul dintre numeroasele trenuri marfare care circulă la și dinspre carieră au acroșat-o.

Femeia se pare că n-ar fi auzit trenul și probabil nici nu s-a asigurat, a informat zch.ro.  Poliția a deschis un dosar de vătămare coporală din culpă. „Polițiștii de la Secția Rurală Bicaz au fost sesizați în această dimineață, 12 august, despre producerea unui accident feroviar la Bicaz Chei. În urma cercetărilor s-a stabilit că o femeie, de 79 de ani, din Bicaz Chei, nu s-ar fi asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată din localitate și a fost acroșată de locomotiva unui tren marfar care circula dinspre Tașca spre Bicaz Chei.

Femeia a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Femeia a fost adusă la UPU Piatra Neamț și este internată în spital. „Pacienta, în vârstă de 79 de ani, cu un traumatism cranio-cerebral și un traumatism toracic, rămâne internată în secția ATI”, a declarat dr. Gabriela Bercea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu