O femeie din Ucraina a devenit EROINĂ, după ce a SALVAT de la ÎNEC doi frați necunoscuți

Şi-a pus propria viaţă în pericol pentru a salva de la înec doi copii necunoscuţi. Este gestul impresionant al unei femei din regiunea Nicolaev, Ucraina, care a reuşit să-i scoată la suprafaţă pe minorii căzuţi sub gheaţa unui râu.

Totul a început atunci când cei doi copii, care erau frate şi soră, se jucat pe mal împreună cu verișorul lor. Nimic nu prevestea ceva rău până în momentul în care minorii au decis să se plimbe pe râu. 

"Ne jucam pe mal, iar apoi am decis să mergem pe râu. Eu am aruncat căciula fratelui meu."

"Am vrut să o iau, dar gheaţa s-a spart. Ana a venit spre mine şi m-a apucat de mână, dar a căzut şi ea în apă."

Speriat de cele văzute, verișorul celor doi fraţi a alergat spre casele din apropiere ca să strige după ajutor. Ţipetele lui au fost auzite de Tamila, care în acel moment era afară şi vorbea la telefon. Atunci când a auzit că cineva se îneacă, fără să stea prea mult pe gânduri, femeia a alergat spre râu.

"Am venit aici şi am văzut că doi copii se îneacă. Nu m-am gândit să chem alţi vecini. Imediat m-am îndreptat spre ei să-i scot, dar am căzut şi eu în apă", a spus Tamila Cerniuc, locuitoare a regiunii Nicolaev.

Deşi a ajuns apa rece ca gheaţa, Tamila a reuşit să-şi adune forţele şi să-i scoată la suprafaţă pe cei copii. Pentru gestul său eroic, femeia a primit din partea salvatorilor o diplomă de mulţumire.

"Ne este foarte plăcut că încă există oameni atât de curajoşi precum sunteţi dumneavoastră."

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu