O femeie a fost dată afară din avion, pentru că purta un decolteu îndrăzneţ

Incidentul a avut loc joi, la bordul unui avion al companiei EasyJet.

Harriet Osborne, în vârstă de 31 de ani, a fost abordată de însoțitoarea de zbor care i-a spus că ținuta ei este inadecvată, mai ales că printre pasageri sunt și minori.

Femeia care lucrează ca artist make-up și este mamă a doi copii a povestit că s-a simțit îngrozitor când a fost abordată de însoțitoarea de zbor, notează thesun.co.uk.

„Echipajul s-a comportat oribil și m-a făcut să mă simt ieftină. Însoțitoarea de zbor m-a confruntat în fața pasagerilor din avion, spunându-mi că nu am voie să urc în avion purtând acea bluză”, spune Harriet care nu purta sutien, dar care își acoperise zona pieptului cu o bandă adezivă. Nici atunci când tânăra și-a pus o altă bluză, echipajul de zbor nu a mai primit-o în avion.

„Nu urcă așa în avionul meu, a spus însoțitoarea. Apoi, am fost escortată din aeronavă. Eram în stare de șoc”, a spus femeia.

Harriet a fost nevoită să doarmă o noapte în aeroportul din Malaga. A doua zi ea și-a cumpărat un alt bilet spre casă. Compania EasyJet a confirmat că „un pasager care călătorea din Malaga spre Stansted nu a putut să călătorească din cauza unui comportament disruptiv”, notează sputniknews.com. 

https://twitter.com/NetworkofnewsUK/status/1144765252770263041/photo/1?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1144765252770263041%7Ctwgr%5E393039363b74776565745f6d65646961&ref_url=https%3A%2F%2Fwww.libertatea.ro%2Fstiri%2Fo-femeie-a-fost-data-jos-dintr-un-avion-pentru-ca-purta-un-decolteu-prea-adanc-2681406
loading...

Lasă un comentariu