O echipă de medici au efectuat, în premieră pentru ţara noastră, patru operaţii pe cord prin metoda minim invazivă

O echipă de medici din România şi Germania au efectuat, în premieră pentru ţara noastră, patru operaţii pe cord prin metoda minim invazivă, care nu se practică în spitalele de stat de la noi. Aceştia au adus din Germania şi utilajul necesar pentru asemenea intervenţii, iar în sălile de operaţii au fost asistaţi de chirurgi moldoveni.

Primele două operaţii au avut loc luni, a doua intervenţie a fost realizată ieri, la un minor, iar astăzi, pe mâna specialiştilor a ajuns încă o femeie. Conducerea Spitalului Clinic Republican spune că va începe licitațiile pentru a procura asemenea utilaj performant în cel mult o lună.

"Doar instrumentariul în Europa costă în jur de 45 mii de euro, adus în Republica Moldova se impozitează 20 la sută, în mod normal pentru noi ar costa cam peste 50 de mii de euro. Sperăm ca noi să-l putem procura până la 30 mii de euro, în afara de instrumentariu sunt şi consumabile care se folosesc la fiecare operaţie", a spus directorul Spitalului "Timofei Moşneaga", Anatol Ciubotaru.

Intervenţiile presupun o incizie mai mică prin care medicii introduc ustensilele şi camerele video cu care operează. Moldoveanul Stansilav Rurac, stabilit în România, efectuează asemenea operaţii de cinci ani. El spune că tehnica reduce durerea fizică a pacienţilor, iar în cazul celor tineri, şi cea psihică, din cauza cicatriciilor inestetice.

"Prin aceste operaţii, printr-o mini toracotomie, adică o incizie între coaste, mică în care nu se taie nici un os, permite păstrarea integrităţii cutiei toracice, iar pacientul îşi revine mult mai rapid faţă de o operaţie făcută prin sternotomie", a spus medicul cardiolog în România, Stanislav Rurac.

Iar moldoveanul Igor Tudorachi, stabilit în Germania, spune că în cazul operaţiilor tradiţionale de inimă, pacienţii stau în spital în jur de 7-10 zile, iar în cazul intervenţiilor minim invazive, pacienţii sunt internaţi doar pentru 4-5 zile.

"Avantajele acestei operaţii sunt evidente, adică, din punct de vedere a traumei operatorii este incomparabilă cu operaţia, abordul clasic. Pacienţii se recuperează mult mai repede, se simt mult mai bine din punct de vedere estetic. E un avantaj deosebit, în special, pentru persoanele tinere, pentru fete şi abordul minim invaziv permite vizionarea anumitor valve în anumite patologii", a spus medicul cardiolog în Germania, Igor Tudorachi.

Nu am reuşit să discutăm cu pacienţii operaţi, pentru că aceştia se află în proces de reabilitare, însă medicii ne-au asigurat că starea lor de sănătate este bună. Cei care suferă de boli cardiace vor putea fi operaţi în ţara noastră după metoda nouă abia de la începutul anului viitor. În cazul pacienţilor asiguraţi, intervenţia va fi gratuită, însă ceilalţi vor trebui să achite o sumă care încă nu a fost stabilită. Anual, în Moldova se nasc circa trei mii de bolnavi cu afecţiuni pe cord. La Spitalul Clinic Republican se efectuează în jur o mie de operaţii pe an, dintre care 300 de cazuri sunt minori.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu