O copilă de 9 luni s-a înecat, după ce a fost lăsată în cadă, în timp ce părinţii dormeau

O fetiţă în vârstă de doar 9 luni din Florida s-a înecat într-o cadă plină cu apă, în timp ce părinţii s-au dus să se culce în altă cameră.

Mama copilei, Heather Clifford, în vârstă de 29 de ani, a declarat autorităţilor că a lăsat copilul în cadă aproximativ 20 de minute, împreună cu alţi doi fraţi, de 2 respectiv 3 ani, timp în care a adormit.

De altfel şi tatăl copiilor, Davis, dormea în momentul în care cei trei copii au fost lăsaţi nesupravegheaţi.

Când a intrat ulterior în baie, cei doi au găsit copila cu faţă în jos, cu pielea învineţită. Atunci au chemat imediat salvarea, timp în care Davis, în vârstă de 30 de ani a încercat să îi ofere el primul ajutor.

Paramedicii au preluat măsurile de prim ajutor, fără succes însă. Au transportat-o pe micuţa Cameron la un spital din apropiere de urgenţă, unde a fost pronunţat decesul.

„Este foarte suspect, vom face verificările necesare pentru a afla cu exactitate ce s-a întâmplat şi pentru a lua măsuri” a declarat şeriful William D. Snyder.

Părinţii neglijenţi nu ar fi însă la prima abatere de acest fel. O vecină a povestit că atât ea cât şi soţul ei au chemat de mai multe ori Protecţia Copilului în ultimele săptămâni, după ce au văzut în repetate rânduri copiii afară, abia îmbrăcaţi, plângând.

De asemenea, Shawn Davis a fost arestat anterior pentru neprezentare în instanţă în cazul încălcării unor probaţiuni pentru delicte precum conducere imprudentă sau fără permis.

Cei doi copii au fost preluaţi de o echipă de la Protecţia Copilului până vor fi efectuate cercetările.

O autopsie va stabili ce a provocat moartea micuţei Cameron, iar în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, părinții ar putea ajunge în spatele gratiilor, potrivit observator.tv

loading...

Lasă un comentariu