O conductă spartă a transformat strada Roguleni de la Telecentru într-un râu! REACŢIA "Apă-Canal"

Embed:

Strada Roguleni din cartierul Telecentru al Capitalei arată ca un râu, deja de patru zile. Aceasta este inundată din cauza unei avarii la o conductă de apă potabilă. Astfel, tone de apă se scurg zadarnic pe drum.

Locuitorii din zonă susţin că au sesizat din prima zi responsabilii de la "Apă-Canal", care, însă, nu s-au grăbit să rezolve problema.

Locatarii blocurilor de pe strada Roguleni spun că apa se scurge pe drum deja de patru zile. Consumatorii sunt nemulţumi că vor trebui să plătească din propriul buzunar tonele de apă pierdute.

Solicitaţi de jurnalişti, reprezentanţii "Apă-Canal" au dat asigurări că, până mâine dimineaţa, problema va fi remediată.

"Cauza avarierii de pe str. Roguleni, 20/5 este gradul înalt de uzură al apeductului din pontă, cu diametru de 150 de mm. Până la finele zilei vor fi efectuate lucrările de sistare a apei, iar lucrările de remediere a însăşi situaţiei vor fi efectuate în dimineaţa zilei următoare", a spus purtătorul de cuvânt al "Apă-Canal" Chişinău, Elena Danu. 

O situaţie similară a fost raportată şi pe strada Uzinelor, unde, la fel, a fost avariată o conductă care asigură cu apă potabilă o parte din sectorul Ciocana.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu