O comisie parlamentară va investiga activitatea Fundaţiei "Open Dialog", condusă de Ludmila Kozlovska

Embed:

Activitatea Fundației "Open Dialog", condusă de Ludmila Kozlovska, va fi investigată de o comisie de anchetă, creată de Parlament. Urmează să fie elucidate circumstanţele privind imixtiunea acestei organizaţii în treburile interne ale Moldovei, dar şi în finanţarea unor partide politice. Cu iniţiativa privind crearea comisiei a venit un grup de deputaţi ai Partidului Democrat.

"Ceea ce am aflat în ultima perioadă sigur că ne îngrijorează la maxim pe noi şi ceea ce vedem şi cum sunt implicate unele partide politice din Republica Moldova şi cum denegrează statul Republica Moldova din exterior şi cu iau bani de la organizaţii internaţionale din exterior", a spus Sergiu Sârbu, deputat PDM.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a menţionat că informaţiile apărute despre activitatea acestei organizaţiei trezesc îngrijorările autorităţilor de la Chişinău.

"Fiindcă în ţara aceasta vrem ca cetăţenii să fie cei care aleg şi decid soarta lor mai departe, da nu alţii prin tot felul de agenţii străine, alte ţări inclusiv, folosind instrumente ca ONG-urile sub semn de întrebare. Nu vorbim de cele care de zeci de ani de zile şi-au creat o anumită reputaţie sau un nume, dar vorbim de cele care apar ca ciupercile peste noapte", a spus preşedintele parlamentului Andrian Candu.

Aceasta iniţiativa a fost criticată însă de opoziţie.

"Asta nu ţine de competenţa Parlamentului, avem legea cu privire la partidele politice, acolo este stipulat clar, cine verifică şi cum", a spus Mihai Ghimpu, deputat PL.

"Fundaţia asta nici nu ştiu, dacă este activă în Republica Moldova, dacă are un oficiu sau ceva", a spus Vadim Pistrinciuc, deputat PLDM.

Socialiştii, la rândul lor, nu au fost prezenţi în timpul examinării proiectului, însă au delegat doi deputaţi în cadrul acestei comisii. Din ea vor mai face parte deputaţii PDM Igor Vremea, Marcel Răducanu, Artur Reșetnicov, dar și Simion Grișciuc din partea Grupului Popular European. Comisia va avea la dispoziţie 30 de zile pentru a prezenta un raport de activitate şi recomandări.

Anterior, jurnaliştii de la Zeppelin au scris că oligarhul controversat din Kazahstan Muhtar Abliazov a făcut lobby în Europa pentru partidele conduse de Maia Sandu şi Andrei Năstase, dar și pentru raiderul numărul unu în CSI, Veaceslav Platon.

Organizația a finanțat deplasările liderilor PAS și PPDA la instituțiile europene. Deși Maia Sandu a negat că i-au fost cumpărate bilete de călătorie, într-un interviu, lidera ONG-ului, Ludmila Kozlovska, expulzată din UE pentru legături cu serviciile speciale ruseşti, a recunoscut că lidera PAS s-a deplasat din banii fundației la Bruxelles. Recent, la Varşovia, în cadrul unei dezbateri organizate sub egida OSCE, delegați din mai multe țări au acuzat fundația Open Dialog că face lobby pentru infractori periculoși, beneficiază de finanțări dubioase și livrează echipament militar în Donbass. Mai mult, s-a menționat că sub masca apărării democrației și drepturilor omului, ONG-ul condus de Kozlovska manipulează și folosește informații false pentru a influența deciziile luate de Parlamentul European, Comisia Europeană și Consiliul European. Iar la sfârșitul lunii august, europarlamentarul român Andi Cristea a solicitat anchetarea surselor de finanțare a fundației.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu